Lucifer, bicicletul cu țingalău și far de Elveția, pneuri de Cehoslovacia, jante și schimbător de Franța și distanțier cu reflector lateral pe care scrie „Zurich”, restaurat.

După o călătorie lungă cu trenul, în săptămâna din vara lui 2015 în care am stat la Oradea, m-am apucat să repar bicicletul cu care tati mergea la lucru mai bine de 10 ani înainte. Pe lângă asocierile ciudate de piese ce-s pe bicicletul ăsta, a trecut și printr-o scenă de film, cândva înainte de ăia 10 ani. Intrând scurt într-un magazin, tati îl lasă afară nelegat și cineva, evident, îl fură. Dar proprietarul e pe fază și fuge după hoț, strigă chiar la trecători dar nimeni nu-l ajută. Scapă hoțul în cele din urmă. Dar în dupămasa aceleiași zile (sau a zilei următoare?) primim oaspeți care pomenesc cum au văzut prin aceeași zonă un taximetrist care băga o bicicletă în portbagaj și un om în mașină, ca pe-un ostatic. Să fie hoțul lui Lucifer? O vizită la poliție confirmă: Lucifer a fost recuperat și își aștepta deja proprietarul într-un garaj al poliției plin cu alți Luciferi.

Probabil că nu la mult timp s-o și betegit, iar tati, plecat cam pe atunci în aventuri peste frontierele europene, l-o lăsat într-o cămară de-o trebuit să mut și mobilă ca să ajung la el. Avea o jantă ruptă și o problemă la butucul de la pedală. I-am pus roți, frâne, cabluri noi și l-am curățat nițel să dea bine. De fapt dă bine și murdar că are detaliile ‘celea de vélo classique. La câteva zile după reparație, dezamăgit de schimbătorul original care între timp dădu faliment, i-am pus un pinion fixie și am scos de tot schimbătorul. Dar la alte câteva zile, tati le-o pus la loc, că oricum el se dă cu Lucifer așa că „face cum îi vrea mușchii”.

Ei iac’-așa. Sunt niște pisuci prin poze pe care i-am adus de la unchiu’ în aceiași zi. În plus, nu-i așa că-i relaxant să vezi pisuci printre pneuri și țingalăi? Autoportretul de familie de tineri drumeți de la final e dintr-o ieșire de test cu Lucifer. Iar capodopera de final e vina talentului Rebeccăi.